Rezultate 1041 - 1080 din 1272

Cărți

Lipici privea norișorul cu ochii săi nevinovați. - Nu vrei să-mi ...

Mai mult sau mai puțin înțelese de omenire, de semenii noștri, ...

Iadul cu îngeri

21,00 lei

îmi despletesc macii de pe trunchiuri, cred în iedera ierbii când ...

Ca majoritatea poeţilor debutanţi, Mircea Iacob vine în poezie ...

Tot ceea ce sunt, tot ceea ce am trăit, tot ceea ce am gândit și ...

Așa cum autoarea însăși o afirmă, poeziile au un caracter ușor ...

Cartea de faţǎ denumitǎ “Ecouri biblice” surprinde reluarea unor ...

Există în itinerarul biografic al unor scriitori locuri care le ...

Ispitele toamnei

21,00 lei

ștept să cadă primii fulgi, iubire, Și-ncătușați în stropii albi, ...

Antologia CU ULTIMELE STIHURI ALE MUZEI (poemele Clujului) este un ...

Nu suntem decât noi doi în acastă cameră, noi doi pe toată durata ...

Poezia lui Sabin nu este una filozofică. Ea își are obârșia în ...

Volumul de față, Dorul străinătății, continuă filonul tematic al ...

Bebiță era un băiețel vesel și prietenos. Îndrăgea nespus toate ...

Sufletul meu alb

21,00 lei

Nedumerit că m-am culcat pe-o geană, Pe latura inimii pulsând, ...

La ceas aniversar

21,00 lei

În zi luminată de primăvară Când zorile dimineții s-au ivit, Ai ...

Ar trebui să ne minunăm şi să ne închinăm şi să-I mulţumim lui ...

Am rămas plăcut surprinsă de fiecare titlu al poeziilor, dar mai ...

Terapie prin râs

21,00 lei

Epigramele doamnei dr. Rodica Jeican sunt pline de umor, dar și de ...

Omul învață prea târziu că e dureros să fii fericit în viață și să ...

Într-un limbaj direct, poate prea dur pe alocuri, se referă la ...

La 1 decembrie 2018 sa aniversat 100 de ani de la realizarea ...

Monologuri ratate

21,00 lei

Pune în tablou și pune-n ramă Soarta mea subțire ce mă ...

În viaţă totul este paradoxal, un exemplu: se spune că o judecată ...

Ne aflăm, deci, în fața volumului de debut al foartei tinerei ...

Sonete

21,00 lei

Ca să fie măestrită razbunarea, Dar și pe mulți cu sete să ...

Sonete

21,00 lei

Guido, ce-ar fi, cu Lado împreună, de-am fi răpiți așa, ...

Lirica lui Vasile Tărțan din volumul „Iluzia singurătății” este una ...

Pentru început, am fost reticent. După ce l-am cunoscut pe autor, ...

Furtuni de rouă

21,00 lei

Fascinat de mirajul cuvântului, autorul, pe urmele atâtor spirite ...

Noi știm, chiar și generațiile tinere de medici în formare, că a ...

Anotimpul macilor

21,00 lei

În concluzie, poezia Veronicăi Oșorheian se încadrează în spiritul ...

Gânduri răzlețe

21,00 lei

În câmpul poetic al momentului, autoarea aduce tonalitatea gravă a ...

În paginile acestei cărți se găsesc analize, teorii, argumente, ...

Cu-adevăr, este-atât de greu să vorbești ori să scrii despre ...

După un volum de poezii, acum Nelica Hotea a scris o carte de ...

Anton Tauf s-a născut la Cluj, în anul 1977, într-o familie de ...

Paradisul din noi

21,00 lei

Anton Tauf s-a născut la Cluj, în anul 1977, într-o familie de ...

Lucrarea Categoria cazurilor în limba romană este un compendiu de ...

Volumul apare ca un omagiu adus neamului românesc ce prin istorie a ...

Editura Ecou Transilvan

Editura ECOU TRANSILVANEditura ECOU TRANSILVAN din Cluj Napoca este o editură cu un mare interes pentru editarea și promovarea culturii scrise prin apariții editoriale din varii domenii: cinematografie, poezie, proză, istorie, monografii, filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie, reviste.