Într-un limbaj direct, poate prea dur pe alocuri, se referă la realități trăite în ultimii ani. Scrie apăsat despre lucrurile pe care le percepe: dezbinarea poporului; ineficiența conducătorilor; proteste neasumate și nelegitime; senzația de haos social; statul subteran odios; neregulile din justiție; umilirea oamenilor simpli și altele asemenea.
Semnificativ este faptul că, în ciuda acestor realități neplăcute, autorul rămâne optimist, îndeamnă la acțiune și intuiește soluții viabile. Aproape fiecare poezie se încheie cu o notă de speranță, cu încrederea că se poate depăși actuala stare de marasm. Nu de puține ori, invocă judecata divină, ajutorul lui Dumnezeu, credința că se poate intra într-o normalitate. În același timp, deși temperamentul domniei sale este unul coleric, dovedește că poate fi și un romantic autentic.
De asemenea, ca o expresie a patriotismului său profund, autorul vorbește, cu mult patos, despre țară, jurământ, tradiții, popor sau mesajul eroilor. Din punct de vedere stilistic, așa cum am anticipat, trecând peste unele scăpări de prozodie, se vede limpede capacitatea autorului de a folosi epitetul, comparația, metafora, repetiția sau alte figuri de stil. Cel mai pregnant este utilizată antiteza, ca mod de a prezenta, într-o manieră dihotomică, binele și răul, iubirea și ura, fățărnicia și sinceritatea, smerenia și aroganța, prăpastia dintre realități și așteptările domniei sale.

Gheorghe CIREAP