Priveghi sau portretul tatălui. Elogiul tăcerii

Autorul: Nu suntem decât noi doi în acastă cameră, noi doi pe toată durata nopții… Avem tot timpul… nu trebuie să ne grăbim… Nu pleci nicăieri, nu te așteaptă nicio activitate, nu te reclamă nicio familie… Eu, la pensie de ani buni, nu plec nicăieri și pot să-ți consacru tot timpul pentru acest priveghi care e mai mult imaginar dar de care am nevoie pentru a-ncheia această veche răfuială, care durează de mai bine de-o jumătate de secol și-n urma căreia sper să te-ngrop definitiv, ștergându-te din memoria mea pentru a nu reveni mereu, la intervale regulate, asupra figurii tale detestabile… Te întrebi, desigur, ce e cu toată această mas¬caradă, cu această punere în scenă… Întrebare întru totul legitimă, căci, așa cum o știi prea bine, pentru mine nu a existat punere în coșciug propriu-zisă… nu acum și nu aici…