Editura Ecou Transilvan
O editură cu un mare interes pentru editarea și promovarea culturii scrise prin apariții editoriale din varii domenii: cinematografie, poezie, proză, istorie, monografii, filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie, reviste.
Memorii
Oamenii aceştia sunt cei pe care ea îi va cunoaşte. Oamenii pentru ...
Jurnalul vocilor de aur
Profesorul univ. dr. Onufrie Vințeler este cotat ca unul dintre ...
Erată la viața unui tipograf
Școala și cartea sunt puntea care îți permit să treci de la ...
Sfântul Gheorghe este patronul sau protectorul comunităţii creştine ...
Ioan Mija are, fără îndoială, ca şi mulţi alţii, nostalgia ...
Călătorind prin viață
Cartea, deşi are un caracter personal, individual, este în acelaşi ...
Nostalgia amintirilor
Volumul acesta, în deschiderea căruia mi-a solicitat un cuvând de ...
Cartea este binevenită, chiar necesară, nu numai pentru elevii care ...
Memoria sufletului meu. Volumul II
Paginile scrise de mine într-o primăvară a începutului de secol se ...
Pentru a marca evenimentul – care nu se știe încă dacă va fi ...
Niciodată nu mi-am uitat satul natal, oamenii săi, locurile ...
Acest material despre satul Brăzeşti a răzbit prin vreme şi a ...
„ Sper că această carte va reuşi să ofere iubitorilor sportului cu ...
Reflecțiile unui septuagenar
Iată că, după un interval scurt de timp de la apariţia cărţii ...
Probabil este de prisos să mai insist pe importanţa rolului ...
Lucrarea de față se dorește a fi un omagiu simplu și patetic adus ...
Autoarea, chiar dacă nu la modul declarativ, a încercat să evite ...
Memoria sufletului meu. Volumul I
Eu, când am scris, m-am străduit să mă mențin pe calea realității, ...
Fratele meu a fost deținut politic de la vârsta de 17 ani pentru ...
Viața și frumusețile ei
Cartea va face referire la diferitele perioade ale vieţii unui om, ...
Subiectul cărții de față este reprezentat de viața și opera Prof. ...
Broderii pe fir de... ostășie
Primele povești despre război le-am aflat în casa de câmp din ...
Un destin modern Volumul I
Chemați să descoperim Lumea într-o viziune personală, creatoare, ...
Un destin modern. Volumul II
E parcă o caracatiță cu mii și mii de picioare, ce zvâcnește ...
Cu inteligența și spontaneitatea care îl caracterizau, prof. dr. ...
Celor interesați le-am cules în această lucrare ambele texte, în ...
Oamenii care Îl urmează pe Domnul Hristos printr-o viaţă exemplară ...
Ah! Fotbalul... Ediția a III-a revizuită
Nu m-am gândit nicicând să realizez o monografie a clubului de ...
Peregrin pe insula La Gomera-Tenerife
Omul, de la începuturile sale pe această planetă, a avut ...
Gavril Istrate. Ardeleanul moldovenizat
L-am cunoscut abia după ce s-a pensionat, când venea la Nepos, în ...
Editura ECOU TRANSILVAN din Cluj Napoca este o editură cu un mare interes pentru editarea și promovarea culturii scrise prin apariții editoriale din varii domenii: cinematografie, poezie, proză, istorie, monografii, filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie, reviste.