Evenimentele şi sărbătorile reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. Este o modalitate care ne face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul mai uşor. În fiecare colţ de pe glob obiceiurile şi tradiţiile îmbină elemente universal întâlnite specifice zonei. Indiferent de popor, sărbătorile sunt un eveniment şi prilej de reunire care are loc în familie.
Special pentru aceste evenimente, se prepară bucate alese, iar mâncărurile tradiţionale nu trebuie să lipsească sub nici o formă de pe masă. Dacă mâncărurile tradiţionale vă oferă senzaţia unei mese prea îmbelşugate, optaţi pentru varianta reţetelor culinare exotice sau a unor reţete de dulciuri mai uşoare.
Pentru a oferi diversitate mesei dumneavoastră şi pentru a tenta invitaţii să se îndulcească, alegeţi un desert răcoros, uşor de preparat, ideal pentru a încheia aşa cum se cuvine o masă deosebită.
Dacă v-aţi plictisit să preparaţi aceleaşi retete culinare de fiecare dată, încercaţi savoarea mâncărurilor diversificate şi sănătoase, ideale mai ales pentru persoanele care ţin o cură de slăbire sau al căror organism nu permite consumul de grăsimi.
Dacă bucătăria românească tradiţională vă aminteşte de sărbătorile copilăriei, reţetele culinare propuse de elevii noştri vor personaliza masa dumneavoastră pentru diverse evenimente.