Vai, nici nu vă închipuiți cât de bine m-am simțit după ce a venit doamna Simona la noi pe vremea când eram răcită. Sentimentul trăit de mine imediat după ce mi-a dat să beau dintr-un siropel a fost unul ceresc. Am știut imediat că nu va mai dura mult și mă voi vindeca, și chiar așa a fost. Eu și mama i-am rămas de atunci profund recunoscătoare Simonei, căci fără ea probabil aș fi fost mai bolnavă decât mi-aș fi dorit.
De atunci, singurul lucru pe care l-am avut în minte era că voiam și eu, la rândul meu, să ajut cândva, după ce voi mai crește, alți oameni care aveau nevoie să fie vindecați. Era țelul meu și nimeni și nimic nu mă putea face să-mi schimb părerea.