


Editura Ecou Transilvan vă invită la prezentarea volumul de versuri ARHIPELAGUL IUBIRII, care va fi lansat în cadrul ședinței Cenaclului „Artur Silvestri” al Ligii Scriitorilor Români pe 28 ianuarie 2015, ora 17.00, la Sala Armelor / Cercul Militar Cluj-Napoca.
Despre carte și autor vor lua cuvântul scriitorii: Al. Florin Țene, Persida Rugu, Antonia Bodea, Silvia Popescu, Iulian Patca și alții.
În an aniversar (n. 6 dec. 1951) poetul-epigramist GAVRIL MOISA oferă cititorului de poezie un nou volum de versuri, ARHIPELAGUL IUBIRII, Editura Ecou Transilvan, 2015. Este al zecelea volum de versuri din cele 22 de volume publicate de cunoscutul autor clujean.
Poemele din această carte stârnesc emoții intense, vorbesc despre iubire, aducându-ne arome dulci pe versuri de poezie, folosind multe metafore. Este imposibil să nu îți placă poeziile lui Gavril Moisa, care sunt scrise pentru toți și pentru toate, citez: “Trupul tău/O provocare,/Un leac,/Balsam de iubire,/La capăt de veac./Îl frământ/Și îl sorb,/Spre nemurirea mea,/Cu aburul fierbinte/Din ceașca de cafea”; “În clipe rare de delir/Cu aerul eu te respir,/Să-mi fii tristețiilor solie,/ Icoană pentru veșnicie”.
Îngalonat cu numeroase premii locale și naționale pentru poezie, epigramă, fabulă sau volum, Gavril Moisa recidivează cu sensibilitatea-i cunoscută cu un nou volum prin care face dovada forței de expresie a liricii sale de dragoste.
Volumul de versuri vine după ce, recent, în cadrul întâlnirii Fiilor satului Voivozi/Bihor, a lansat Albumul bilingv Voivozi: Maudlin Album - History and Present Day / Album Sentimental - Istorie și actualitate, Editura Ecou Transilvan, 2015.

