Biblioteca de idei

„Dans în lanţuri”

                                                                                                Teodor Ardelean

          E foarte clar că în ultimii ani din aşa-zisa literatură de sertar s-au învrednicit spre „Cerurile Patriei” doar câteva cărţi din genul memorialistic. La acest capitol sunt de remarcat mai multe nume, lista începând cu N. Steinhardt şi continuând cu Ioan Ianolide, Arsenie Papacioc, Hans Bergel ş.a.

            Editura clujeană „Ecou Transilvan” ne-a dăruit în 2014 volumul de povestiri „Judecătoarea şi fiii ei” de Hans Bergel, tradus excelent din limba germană de Octavian Nicolae şi Mariana Săsărman. Ştiam din comentariile Anei Blandiana la romanul „Dans în lanţuri” cât de apreciat este scriitorul, jurnalistul şi editorul german, născut în ... Transilvania şi întemniţat în România comunistă în 1947, 1954 şi 1959: „Dans în lanţuri este până acum romanul cel mai complex, cel mai subtil, cel mai în cunoştinţă de cauză despre teroarea comunistă din România anilor ‘50”.

            Lectura cărţii aduce şi alte câştiguri de cunoaştere. Cum, de altfel, o fac toate cele 50 de cărţi semnate de „autorul de limbă germană cel mai complex din Europa de Sud-Est” (Mariana Lăzărescu). Spirit profund şi echilibrat, capabil permanent de analize psihologice intime şi de caracterizări esenţializante, Hans Bergel te conduce prin meandrele vieţii şi adevărului spre epiloguri neaşteptate. Probabil că n-a scris  nimeni ceea ce eu mărturisesc aici, dar nu mi-e frică nici de umbrele mele şi nici de umbrelele altora să afirm că scrisul lui H.B. trimite cu gândul la acele decupaje din realitate ce mărturisesc subtil că şi astăzi „mai călătorim prin noapte”. Cei ce ne duc „din post în post” nu poartă nici petliţe albastre şi nici roşii, dar sunt construiţi din acelaşi material genetic bio-socio-psiho precum gardienii de odinioară din Bărăgan, de la Canal, din Delta Dunării...

            Suntem vulnerabili nu doar în relaţia cu trecutul recent, dar şi în exerciţiile noastre cotidiene de „închinăciune” publică. Ce ar spune Hans Bergel dacă ar citi aceste gânduri? Simplu. Că... încă mai „Dansăm în lanţuri”. Mai ales că cei mai mulţi dintre îmbogăţiţii şi puternicii de azi sunt  urmaşii „dinozaurilor” din ultimii 75 de ani! Iar noi prea adesea ne străduim să le înţelegem ideile în loc să punem pe foc şi paiele şi pleava.