Creşterea incidenţei rahitismului, odată cu revoluţia industrială din Anglia (Sec. XVII) a intensificat cercetările pentru aflarea originii şi terapiei acestei boli, atât de frecvente în acea epocă. Caracterizarea razelor solare şi spectrului luminos au identificat efectele biologice ale radiaţiei ultraviolete şi la descoperirea fototerapiei, ca alternativă terapeutică a iradierii solare. Mellanby şi Mc Collumn au dovedit relaţia inversă dintre expunerea la soare şi incidenţa acestei boli. A urmat constatarea producerii la nivelul pielii umane expuse solar a cholecalciferolului, devenit vitamina D în practica medicală. Ulterior, s-a demonstrat producerea cutanată a acestei molecule din 7-dehidrocolesterolul existent la acest nivel şi apoi, până spre sfârşitul secolului trecut, s-a definitivat formarea vitaminei D3 şi a metaboliţilor acesteia, evidenţiindu-se etapele care implică obligatoriu ficatul şi în final rinichiul, în acesta din urmă sintetizându-se 1alfa,25(OH)2D3, farmacologic calcitriol, cu structură steroidică şi virtuţi funcţionale endocrine.
În ţara noastră nu s-a acordat importanţa cuvenită a depistării populaţionale a deficitului vitaminei D, factor patogenetic important în numeroase boli, autoimune, imflamatorii intestinale cronice, hepatite cronice virale B şi C, boli cronice inflamatorii renale, boli cardiovasculare, neurologice, diabetul zaharat ş.a., care constituie obiectul dezvoltării în volumul de faţă. Volumul II va conţine un alt grup de boli cu implicaţii patogenetice şi implicit terapeutice: alergii, boli maligne, infecţioase, psihiatrice ş.a.

D.D. & V.D