Acest Ev de sărăcie al titlului propune o sintagmă definitorie a României dintotdeauna. Substantivul “ev” înseamnă o perioadă de timp depăşind mileniul, mergând spre mereu. Atributul lui “ev” este sărăcia, o stare de fapt din nou dimensionată dincolo de secole. În dezamăgirea sa, poetul sugerează că mizeria acestui popor este o siglă veche cât un ev, că mereu a fost aşa, că batjocura la care sunt supuşi cei mulţi nu e de azi, de ieri, că nu a avut doar vopseaua comunismului ori a democraţiei. Nedreptatea a fost aproape mereu un specific, o siglă a poporului român, mult mai apăsată decât la alte popoare.
La nivel prozodic, versurile din Un ev de sărăcie caută de multe ori organizarea metrică cultă, cu rimă îmbrăţişată, de asemenea cu strofă cvintă.

Prof. Ioan Marini