Diplomatul reprezintă o ţară, iar munca pe care o face trebuie să slujească, repet, în primul şi în ultimul rând intereselor ţării sale, indiferent cum s-ar numi ea şi care ar fi regimul politic existent la un moment dat.
În ce mă priveşte, consider că întotdeauna am pus mult suflet, poate prea mult, ceea ce după unii nu ar fi tocmai potrivit, deoarece diplomatul ar trebui să fie prin excelenţă calculat, rece şi raţional. Diplomaţia nu este o activitate oare¬care, ci una care presupune o pregătire specială, complexă. De aceea consider profund greşită practica numirii unor ambasadori, consuli generali ori diplomaţi în post pe motive politice sau de altă natură. Asemenea oameni nu vor fi în stare să desfăşoare, decât în mod excepţional, o activitate de calitate, iar istoria diplomaţiei româ¬neşti ne aduce destule probe în acest sens.
Se pare că experienţa şi greşelile trecutului nu sunt suficiente pentru decidenţi pentru a lua măsuri de îndreptare sau pentru a nu repeta ceea ce s-a constatat a fi fost greşit. Poate va veni o vreme când se va întâmpla acest lucru.
Istoria diplomaţiei ne demonstrează că această activitate este veche, că popoarele acestei lumi s-au folosit din cele mai vechi timpuri de diplomaţie, atunci când nu foloseau războaiele, pentru a-şi rezolva problemele dintre ele. Practic, niciun stat nu se poate lipsi de diplomaţie, drept pentru care şi-a creat structurile proprii unei astfel de activităţi, dotându-le cu profesionişti pregătiţi special pentru această muncă.