În urmă cu șapte ani, în 2017, camaradul și prietenul meu dintotdeauna, Ioan Mija, îmi dădea un manuscris insolit ca temă și abordare, cu titlul „Pe frontul mediatic”. De fapt, autorul ne dezvăluia povestea celor două decenii în care s-a aflat pe micul ecran. Ca redactor de radio și, mai ales, de televiziune. Adică, vorba-i trecătoare, dar ce e scris, scris rămâne! Era o evocare inedită și cu adevărat emoțio- nantă, prin care cititorul era invitat în intimitatea unei profesii grele și fascinante, dincolo de ceea ce putea auzi la radio sau putea vedea pe micul ecran. Așa s-a întâmplat că mi-am îngăduit o scurtă prefață. Era, mai curând, un cuvânt cald de preîntâmpinare a cărții, pentru că realmente am fost cucerit de conținutul acelei mărturisiri.
La fel au decurs lucrurile și acum, când „fructele pârguite ale amintirilor” s-au făcut rod și au dat la iveală o nouă carte cu titlul „Ionelu' Doamnei”. De data aceasta, Ioan Mija ne evocă foarte pe scurt o viață de om. Fiind numai un călător obișnuit pe drumul destinului, s-a rezumat doar la câteva „note biografice”. Cu modestia care îl caracterizează și mult bun simț, autorul ne spune de unde vine, cum s-a format, cine și cum i-a influențat cursul vieții, precum și ce a înțeles din viața asta.
În primul rând, „Ionelu' Doamnei” este o carte scrisă frumos și cu talentul omului de cultură, emanând empatie și înțelegere, dezvăluind mărturii personale despre oameni și fapte istorice cu valoare de unicat. Mai ales în prima parte, unde scrie despre sat și copilărie, Ioan Mija se distinge prin evocări de aleasă sensibilitate, în pagini duioase despre o lume frumoasă care a fost și nu o să mai fie. Descrierea oamenilor dragi și a locurilor natale parcă sunt decupate din „Cartea Oltului”, capodopera lui Geo Bogza, care nouă ne-a marcat copilăria școlară. Lumea statului transilvan din „amintirile pârguite” ale autorului este cu totul unică și specială, căpătând astfel virtuțile poemului în proză bogzian, care are și la Ioan Mija calitățile reportajului monografic „fluent și curgător în mod firesc și ornamentat metaforic” (l-am citat din memorie pe criticul Marin Popa, când se referă la „Cartea Oltului”).
În al doilea rând, în lucrarea „Ionelu' Doamnei” remarcabile nu sunt doar repovestirea unui destin, a unor repere monografice, remorcarea afectivă credibilă și meditația existențială, ci este vorba de chiar literatură de confesiune de cea mai bună calitate. E o carte scrisă cu sufletul și cu inima, însuflețită generos cu multă emoție și poezie, o poveste minunată, surprinzătoare și emblematică pentru genul acesta de scriere – un mărgăritar prelins pe hârtie din chiar lacrimile sale.
Iulian Patca
Nu există încă recenzii pentru acest produs.