A venit acel moment în viața mea când am decis să scriu despre ceea ce de multă vreme îmi răvășește nopțile. Va fi o călătorie în timp, împletită cu amintirile mele din copilăria fără televizor, telefon sau jocuri electronice, din gândurile mamei mele și rețetarul ei scris într-un caiet dictando și diverse mozaicuri, care vor completa armonios cele scrise.
Ca sursă de inspirație am avut diverse notițe găsite într-un geamantan vechi și cartea cu zodiile copacilor, a Mariei Leondin.
O plimbare în pădure ne limpezește creierul și ne dă energie. Arborii sunt o creație deosebită a lui Dumnezeu. Ei sunt simbolul vieții. Cu rădăcina ancorată în adâncurile pământului, iar falnica lui coroană atingând cerul, copacul este o vietate unică pe această planetă, care pare a face legătura între cer şi pământ. Fiecare copac are o legătură cu noi, oamenii, ba chiar se spune că fiecare copac reprezintă o zodie.
Din perioada celților până în zilele noastre s-au făcut cercetări în acest domeniu. Există oracole, zodiac și multe altele, toate interesante la timpul lor, dar mie mi s-a părut că, totuși, arborii spun cel mai mult despre om, despre firea lui, despre poziția lui dorită și acceptată. Numerologia este un capitol de sine stătător, care tentează să fie experimentat. Iar despre cele patru elemente, apă, aer, foc și pământ, am să vă povestesc și eu câte ceva.
Ca sursă de inspirație am folosit constatările și sfaturile, precum și ideile și descoperirile în acest domeniu, notate de Christiane Schlüter.
Autoarea
Nu există încă recenzii pentru acest produs.