“Violet era gândul meu căci la primavară aveam de gând să cumpăr câteva vaze de flori și să culeg zilnic câteva buchețele violet. Violet era gândul meu căci ploaia îmi amintea de camera mea de la mansarda conacului Monroe și de tavanul vălurit și plin de vise. M-am dus la fereastră și prin perdeaua străvezie, prin geamul ud și aburit, învăluit de noapte, dar luminat puțin de raza de lumină ce ajungea din casă până în curte am zărit un vis, o fantasmă, o iluzie. Auzeam pașii săi rari și apăsați lăsând urme în pământul ud de afară și sub ochii mei iluzia deveni fantasmă și fantasma deveni vis și visul deveni realitate și viața mea începu.”