Greu ajunsesem la zid, dar şi mai greu a fost să-l trec. Mă încearcă acum un zâmbet ce nu-l pot încă schiţa, amintindu-mi cum stăteam dincolo de zid, căzut la rădăcina lui, ajuns în altă lume. Trebuia să mă scol şi să pun piciorul pe treaptă, să mă alătur celorlalţi. Azi în pat încerc, chiar desprind capul de pe pernă… Deocamdată e dorinţă. În treaba asta o să mă ajute altfel de perfuzii şi tuburile înfipte în trupul meu ca săgeţile arcaşilor în pământul Putnei.
Acum cred în miracolul lor. Vreau orice tratamente, nu mă mai dor înţepăturile. Oricât de multe. Rabd ca să mă vindec repede. Am eu încă multe de împlinit cu viaţa în doi, dacă e adevărată teoria sau aşteptarea mea.