Ticob. Cinci zile de aventură

Vacanța mea de Paști a fost una dintre cele mai frumoase trăite vreodată. Înainte să ieșim în vacanță, părinții mei mi-au promis că mă vor lăsa să plec singură la bunicii din Oradea. Așa că, mai mult decât cozonacii, prăjiturile și bucatele alese gătite de mami, așteptam să vină a doua zi de Paști să merg să prind trenul și să plec spre Oradea. Mă tot gândeam despre cum va fi atunci când voi fi doar eu într-un compartiment, îmi imaginam drumul de la noi din comună și până în Oradea unul asemenea celor din poveștile cu „Frumoasa Adormită și cei 7 pitici”, cu mult verde peste tot.
Chiar în ziua de Paști, am mers de mi-am scos cărțile și caietele din ghiozdan și am pus în locul lor: maieul desenat în față cu Mulan – personajul meu preferat; am pus penarul cu creioane colorate și 6 foi pe care le-am rupt din caietul de desen; șosetele galbene cu buline negre și o hartă a României. Era cam învechită acea hartă pentru că o aveam de la tati, o folosise și el când a fost tânăr și a fost selectată să participe la un concurs ce presupunea găsirea unei comori ascunse. Faptul că îmi pusesem acea hartă în ghiozdan îmi oferea un sentiment de siguranță și în același timp mă simțeam de parcă aș fi Willy Fog când pornise „Înconjurul lumii în 80 de zile”. Nu mi-am bătut capul de mâncare, știam că mami îmi va pregăti tot ce este necesar, am rugat-o doar să-mi pună în sandwich mai puține roșii și verdețuri și mai mult cașcaval. Nu îmi plac roșiile! Le mănânc doar pentru că roșu este culoarea mea preferată.
În seara dinaintea plecării am mers și am făcut o baie rapidă, să nu îmi întrerup mintea de la a-și imagina imensul tren ce scoate niște aburi care formează un acoperiș de nori deasupra gării. Am mers la culcare fără să mai fac și alte activități. Chiar dacă m-aș mai fi jucat prin casă, mi-am zis: „mai bine să merg la somn, nu cumva să întârzii la tren mâine”. De multe ori m-am trezit în noaptea aceea, tot auzeam fluieratul trenului și tresaream la gândul că poate a mers fără mine.