Ideea piesei o port în mine de mai mulți ani, dar trebuia să treacă timp, ca să dau ”timp timpului”, să am curaj și să întrevăd oarecum într-o străfulgerare literară care se aseamănă cu cele mistice (ale Sfintei Tereza de Avila îmi plac cel mai mult, la fel ca și lui Emil Cioran!)...
Însămânțat cu ideea, trebuie să treacă luni sau chiar ani de gestație până când lucrurile prind nu numai contur, ci și formă, până se definește sexul copilului literar. Din momentul în care se notează pe răboj lista personajelor, acestea își încep viața lor extrauterină, autonomă, certându-se, împăcându-se, înfruntându-se, din nou, cu prea puțin amestec din partea părintelui lor
Fabula lui intitulată ”Le paysan du Danube” a stat la baza ”iernii nemulțumirii mele”. Mi-am dat seama acum că autorul vorbea de un țăran de la Dunăre german, căci Dunărea acolo izvorăște din trei izvoare. Eu cu mama mea am văzut două dintre izvoarele ei și, după cum vedeți, lipsa celui de-al treilea a dat naștere confuziei. ”Confuzie, da, dar să știm și noi!”, confuzie care a dus la crearea acestei comedii care are ca scop restituirea demnității acestui țăran generos și foarte înzestrat sufletește, cum vor fi constatat toți cei care au trecut pe meleagurile noastre.
Țăranul meu e o piesă născută dintr-o eroare...