Mă ridic cu greutate din apă, pe pontonul de lemn al „Insulei Viselor”... O văd pe Fără Dinţi vorbind cu fiica ei, Suflet Senin şi cu micuţa Boabă de Mazăre... Luna, o lună imensă cum mi s-a spus că apare prin ţinuturile asiatice, scaldă totul într-o lumină feerică şi iată: văd înaintând spre mine, cu paşi uşori, zâmbind, pe prinţesa visurilor, cea pe care am numit-o în imaginaţia mea Rază de Lună!... Sunt oare pe cale să mă îndrăgostesc de ea?... Cu siguranţă... Dar nu de ea, ci de acel ideal feminin care ne luminează viaţa şi ne călăuzeşte paşii pe drumul nostru de muritori sortiţi nemuririi prin dragoste...