Doamnelor și domnilor, permiteți-mi să vă spun câteva cuvinte înainte de a începe… Autorul acestei piese e un român care a învățat limba noastră în familia unor vecini. Tatăl, un maghiar care a emigrat după primul război mondial în Argentina, întors, în anii '50, după căderea lui Peron, în Transilvania cu soția lui, Lorenza, fiica lui de 16 ani, Marta, și fiul lui de 9 ani, Nicolas. Vizitându-i adesea, autorul s-a îndrăgostit de țara noastră, de obiceiuri, de ponchourile noastre, și bând ceaiul nostru tradițional, „yerba mate”, aproape că a devenit argentinian. Mai târziu, în anii '80, cu Orchestra Filarmonică din Liège, unde era violoncelist, un turneu artistic conducându-l în Argentina și Brazilia, a trăit câteva zile la Buenos Aires1, acest oraș minunat, cântând cu orchestra la Teatrul Colon.2 Astfel, el a putut vedea cu ochii lui locurile pe care i le descriseseră prietenii săi. Stabilit în Belgia din 1977, el, care ne iubea muzica, a compus numeroase tangouri pentru două violoncele, melodii profund impregnate de sufletul și de sentimentele noastre. Unele din ele le veți auzi de-a lungul piesei.