În timp, am realizat ce fel de teatru scriu eu. Scriu în genul pieselor englezești de conversație, „conversation pieces”, opusul pieselor gălăgioase și comerciale.
Secretul succesului pieselor scrise de mine este că au fost necesare în anii respectivi. Sunt și vor fi necesare, pentru că sunt scrise la prezentul continuu și se adresează tuturor generațiilor și categoriilor sociale, ținând cont de perioada istorică în care se desfășoară acțiunea. Personajele mele se ceartă pe probleme politice, probleme de mentalitate, conflicte dintre generații. Discută despre orientări sexuale, despre onoare, demnitate, trădare, bani și iubire. Au rezistat și vor rezista, pentru că au baze filozofice, sociale, politice, istorice și religioase, piloni de rezistență pe care au scris imenșii, inegalabilii Shakespeare, Ion Luca Caragiale și alții. Secretul succesului spectacolelor scrise de mine este că textele trebuie lăsate-n pace. Ele merg singure. Să nu se intervină la text, pentru că se rupe firul ideii pe care am plecat. Chiar eu, ca regizor, mi-am respectat textul așa cum l-am scris, pe conflicte de idei puternice, și am făcut distribuțiile pe caracterele diferite ale personajelor. Am găsit muzica potrivită pentru momentele mute sau vorbite ale spectacolelor. Am folosit decoruri simple, unele chiar minimaliste, ca să se vadă numai Actorul, cu A mare, și să se simtă conflictul de idei puternic, pentru că acesta ține treaz cititorul, spectatorul. Personajele mele sunt total diferite și imprevizibile. Trebuie lăsate să se desfășoare. În toate piesele mele, la întrebarea: „Te poți baza pe oameni?”, răspunsurile sunt diferite. Cum spunea Tudor Mușatescu: „Dacă iei viața peste picior, îți pune piedici.”

Rodica POPESCU BITĂNESCU