Te mărturiseam pietrei

Poemele lui Dan Florea construiesc un Turn Babel din piatră care duce spre paradisul pierdut al iubirii, dorind să reclădească drumul de întoarcere spre ceea ce reprezintă pentru suflet termenul acasă. Pentru tânărul scriitor versurile sunt semințe și ele trebuie răsădite mereu pentru că nu putem ști de unde va încolți sensul iubirii, urmând dictonul marelui gânditor și scriitor român, academicianul Nicolae Iorga: „Seamănă și pe piatră; se va găsi un vânt milostiv, care să ducă sămânța acolo unde pământul o așteaptă”...
Dacă pentru marii meșteșugari piatra era făurită pentru a ajunge triunghiulară sau pătrată ori dreptunghiulară, în poemul Te mărturiseam pietrei, care oferă și titlul volumului, ea devine sferică, luând forma unui inel de unire a mirilor eterni până la identificare cu eul poetic.
Laitmotivul pietrei urmează o linie ascendentă precum urcarea unei scări paradisiace, fiecare poem fiind o treaptă întru devenire, până la atingerea stadiului paradisiac pierdut odinioară de proto-părinții din negura vremurilor.
Întregul volum se catalizează pe cele două linii mari: Ars Amandi și Ars Poetica. Sunt cele două paradigme existențiale ale viziunii poetice gândite de tânărul poet. Împlinirea ființială nu poate fi realizată decât odată cu simbioza celor două extreme.
Dan Florea reușește să structureze armonios un volum despre Eros și Thanatos, despre încercare și devenire, totul îmbrăcând forma simbolică a pietrei, într-un dialog tainic ce reverberează poezie de bună calitate.

dr. Victor Constantin Măruțoiu