Tastatura cu povești

Am fost copil într-o lume în care nu se cunoştea acest cuvânt, tastatură! Se povestea însă, foarte mult şi… ochi în ochi, nu ochi lipiţi de ecran. Primele jucării au fost puişorii, răţuştele, bobocii de gâscă, viţeii, mieluşeii, purceluşii, pisicuţele şi, mereu aproape, un căţel, care ne purta tuturor de grijă, cel mai de nădejde prieten!
Din simplitatea vieții noastre de atunci, priveam cu jind spre copiii de la oraș, crezând că ei sunt favorizați de soartă, având mult mai multe posibilități și oportunități de dezvoltare!
Privim în preajma noastră şi vedem câte pericole ne pândesc, dar şi cât trebuie să muncim ca să avem banii necesari pentru aşa zisa educaţie la modă, când, de fapt, suntem cu toţii tot mai bolnavi, fizic şi psihic, iar copiii noştri nu se bucură de rodul strădaniilor părinţilor şi bunicilor, epuizaţi şi ei, mult prea devreme, iar fără bucurie, care şi unde-i rostul!?
Nu vom putea opri mersul lucrurilor, vom asista în continuare la multe alte invenţii, mintea umană caută soluţii, cu scopul de a face viaţa mai uşoară.
Să ne amintim, însă, mereu că orice progres, are şi un regres, că o idee nouă, poate avea avantaje, dar, din păcate, poate distruge altceva, de la obiceiuri, până la… suflete!