IOAN CĂRMĂZAN este membru fondator al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (U.A.R.F., 1992); din februarie 2013, preşedinte al U.A.R.F.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2005).
Membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (2007).
Doctor în cinematografie şi media (2008).
Membru în Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei (2010).
Începând din 1999 desfăşoară o intensă activitate didactică universitară: Facultatea de Arte a Universităţii „Hyperion”, Academia de Arte „Luceafărul”, Universitatea de Arte Media PRO, Facultatea de Arte Plastice a Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
A publicat următoarele volume: Povestiri din Bocşa (proză scurtă, Ed. Facla, Timişoara, 1983; ed. a II-a, Ed. TIM, Reşiţa, 2010), Mica ţiganiadă (proză scurtă, Ed. Timpul, Reşiţa, 1998), Cine-roman (proză scurtă, Ed. Junimea, Iaşi, 2002), Roşu, galben şi albastru (proză scurtă, Ed. Junimea, Iaşi, 2003), Balade à mon pére (proză scurtă, Ed. Colson, Belgia, 2003), Elogiul intuiţiei (eseu, Ed. Fundaţiei PRO, Bucureşti, 2008), Filmul, nepot al Renaşterii (Ed. Universitară, Bucureşti, 2011), Zece povestiri (proză scurtă, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2012), Oameni din Cocioc (cineroman, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013).
A tradus din limba sârbă romanul Criptă pentru Boris Davidovici de Danilo Kiss (2007) şi din limba franceză Viaţa şi opera lui Philippe Ignace Semmelweis de Louis-Ferdinand Céline (2009).
Este scenarist sau co-scenarist la propriile sale filme, precum şi la: În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură (2001, r. Sinişa Dragin), Vlad Nemuritorul / Dracula – The Impaler (2002, r. Adrian Popovici), Orient Express (2004, r. Sergiu Nicolaescu).
Dincolo de orice considerente sau demersuri critice, deşi filmele discutate aici nu reprezintă, cum am mai spus, ceea ce se înţeîege îndeobşte prin „film de public", Ţapinarii, Lişca şi Casa din vis îi plasează pe loan Cărmăzan în „raftul" nu foarte aglomerat ai regizorilor români care au încercat, şi au şi reuşit, într-o măsură mai mare sau mai mică, să surprindă o dimensiune sau aita a identităţii naţionale fără a cădea în capcana ilustrat ivismului ori în extrema unui protocronism demagogic. Prin aceste trei filme regizorul loan Cărmăzan impune o operă de neignorat în orice istorie onestă a filmului românesc.