Symposion

Permanenţa valorilor culturale este pusă să servească identitatea psihologică a unei comunităţi delimitate prin chiar efectul biografiei autorului transmis unui cititor părtaş. Catullus şi-a aflat, în Vasile Sav, congenerul lui peste veacuri, identificat prin organicitatea cu care-i întreţine azi longevitatea („şi-l potrivesc la timpurile mele”), printr-o simpatetică rezonanţă: un magistru al alchimiilor verbale, un iniţiat al miracolelor analogice (explorate de Lucian Blaga în Despre gândirea magică). Instituind un joc şăgalnic şi autoritar cu sufletul vorbelor, Vasile Sav atinge o elocvenţă culturală trecută în valori expresive proprii, pentru care fastuoasa armonie a informaţiei alimentează ritmi şi cadenţe personale.
Rar o aşa de curioasă amalgamare între trăirea acută a actualităţii şi sentimentul trecutului celui îndepărtat. Între aceşti doi poli, de o dramatică disparitate, îşi întinde sufletul poetului pasta moale a impresionabilităţii lui, dorind să le lipească incongruenţele cu întă-ritura activismului cultural şi a celui psiho-comportamental, oţelite de intensa, lăuntrica, solicitare. Dar el uneşte disparităţile mai ales cu febrilitatea cu care deopotrivă le trăieşte, bravându-şi propria şubredă poziţie de a se situa la mijlocul cu susţinere debilă. Aşadar, un recital ludic de retorică revolută reanimată: apostrofe la persoane, chestionări insidioase, demonstraţii de proprietăţi lexicale, dubitaţii jucate, desfăşurări logice paralele şi reciproc contestabile, bravade senzuale, cadenţare de cuvinte suculente, eroisme filologice, osten-taţie erudită, incontinente improvizaţii savante, inextricabile formule licenţioase, fente oratorice, recitaluri silogistice, imprecaţii ad personam, duplicitare spectacole moraliceşti, inserţii de studiu filo-logic, divagări dezvoltate, disociaţii lingvistice narativizate, efuziuni patetice de gesturi pedagoage, serii retorice interogative, vocative circumspecte, insinuări dramatizate, satiră dezvoltată ş.a.m.d.

Titu POPESCU