Sună-mă cu taxă inversă

O temere de obișnuința de a o vedea mereu la fel de crudă, autodevoratoare, o determină pe Gela Enea să o închidă în pagini. Dar gestul, de o excepțională gravitate existențială, nu o ferește de spectacolul terifianței. Pe de o parte, lumea dezbrăcată de piei nu începe a fi locuită poetic. În universul domestic, devoalat cu încetinitorul, în fiecare nouă cută a realității, aceeași lume fadă își ascunde germenii viitoarelor drame. Între coperte, poemele cinice, alcătuite din straturi de coji ale realității, se exprimă încet, grav, aproape fără putința de a fi auzite (...)
Lumea angoasantă pătrunde în subteranele ființei prin biografie, iar Gela Enea dă o lecție de inserție a biografismului în textul poetic. Filtrul raționalului nu mai poate funcționa. Poezia, încărcată de inserții biografice și scuame ale realității cotidiene, curge lăsând aparența fluxului conștiinței ce alimentează dicțiunea.
În fapt, poezia Gelei Enea e apa ce spală păcatele unei lumi a supunerii, oarbă în inconștiența cu care își privește propriile eczeme.

(Adrian Lesenciuc,
în revista Ateneu, nr. 610, iunie 2020)