Spectacolul acesta, războiul, tragic, imprevizibil, strivitor, era un joc şi un lux de prelungit, aşa năruit printre înşirături de lucernă şi printre coteţe, peste un mic lot de zmeură şi agrişi, de unde răsar primăvara aricii. Fascina, nedumerea cramponarea actorilor insoliţi, de cai, într-o revanşă atât de exemplară, care îi era servită maşinii de operaţiuni militare cea mai temută. Cai huţuli, cu amintiri de Siret, sau scumpi, de stepă, de Buceag, de Urali, refăcând confuz în memorie toate valurile de migraţii ale evului mediu timpuriu sau antichităţii târzii; refăcând, ca o undă seismică, trasee niciodată de întoarcere dincolo de şirul Hangailor. Și nimic din ce-ar putea imagina o minte înfierbântată, într-un hei-rup, ca vietate a imensului efort siderurgic, dintr-un roman Aşa s-a călit oţelul, din vecinătăţile stâncii morţii lui Prometeu.