Solitudini. 100 de poezii

După o etapă de experimentări prozodice în siajul avangardei, au urmat câteva volume în care lirica sa devenea tot mai matură, decantată în cultul tradiției, tradiție resuscitată într-un orizont al expresiei moderne. Astfel, istoric de formație, poetul simte în totul nevoia reflectării acute asupra condiției actuale a patriei sale, fără a fi câtuși de puțin tributar limbajului exaltat al închinărilor de paradă. Dimpotrivă, expresia este dură, reflecția în totul dramatică, poetul având tăria exprimării tranșante asupra realităților sociale/actuale, așa cum aflăm în întreg acest volum al deplinei sale maturități artistice.
Puțini credeau că starea aceasta de izolare, de pandemie poate crea și stări poetice. Ionuț Țene realizează o astfel de lirică a stărilor depresive (într-un alt timp și într-o altă singurătate, desigur, decât cea bacoviană, dar trimiterea la plumbul din poezia acestuia nu este hazardată), fiorul este oarecum vătuit, opreliștea de a se dezlănțui e denunțată, căci banalul cotidian anodin devine agresiv, de sub care însă răzbat insinuant semnele senzualității.
Volumul Solitudini, datorat lui Ionuț Țene, impune în peisajul literar clujean, și nu numai, un poet matur, cu o voce distinctă în galeria poeților generației sale, marcat profund de actualitatea timpului său căruia îi dedică emoționante versuri de o sinceritate frapantă.

Constantin Cubleșan