Scriitorul în Cetate poate să fie persoană publică, sau să-și trăiască literatura cu discreție, undeva într-un colț, unde soarele destinului răzbate numai la anumite ore, încălzind și florile, și sufletele.
Dan Marius Drăgan face parte din stirpea scriitorilor care-și concep construcția literară departe de ochii lumii, pentru ca în final, acolo unde se pune punct, să iasă cu cartea, cu cărțile, în Piața mare a Cetății și să propună semenilor săi câteva clipe de reflecție, încercând să deslușească în palma timpului tot ceea ce dintr-un trecut aproape abstract poate fi folosit ca certitudine în viitor.
Soarta nu a fost binevoitoare cu Autorul nostru: a lovit mișelește, pe la spate, întrerupând firescul și dându-i o consistentă cantitate de ilogic, de sârmă ghimpată, pe care să calce și să strige că este cel mai fin gazon pe care l-a întâlnit vreodată.
Într-o recentă carte, poate cea mai prezentă, ANEXA DE LA „ANTIPA” cu subtitlul „Insectarul politic”, Dan Marius Drăgan ne propune o radiografie amănunțită a plămânului social atins de toate bolile care obstrucționează căile respiratorii, speranțele pentru viitor.
Autorul este așezat într-un punct de observare a inamicului, pentru că cei din față îi sunt inamici, așa cum ne sunt și nouă și descifrează orice mișcare a acestuia, motivația și finalizarea în politică, în vermina ideologică, ce caracterizează politicianul de azi și faptele sale.
Scrisul este alert, mânios pe alocuri, dar autorul știe să păstreze distanța, pentru a nu putea fi învinuit de subiectivism, de partizanat. Această carte oglindește cele afirmate, prin niște declarații aproape testamentare, ce definesc un om și literatura sa: „Am început să scriu dintr-o nevoie internă, pe care nu am putut-o domoli... Scriu pentru că trebuie să scriu, așa cum mi-a fost hărăzit pe lumea asta...”.
Așteptăm, în continuare, ca din râvna chinuită a unui condei harnic să mai apară persoane și personaje: este loc destul în insectar.

 Cornel UDREA