Citind mănunchiul de nuvele al Dorei Alina Romanescu, Simfonia sufletului călător, am simțit suflul întregii creații a acestei minunate scriitoare; volumul este o lucrare ideologic și principial conclusivă pentru întreaga sa operă. Nu este deloc un cumul de nuvele, ci este un sinoptic al principiilor fundamentale ce constituie temelia visului scriitoricesc al Dorei Alina Romanescu și a vieții însăși a scriitoarei. Titlul volumului ne duce cu gândul la o compoziție amplă, cu elemente consonante al căror ansamblu armonios concură la producerea efectului de VIAȚĂ: cu bune, cu rele, cu suferință multă și bucurie întrezărită abia, cu înfrângeri și biruințe cotidiene, iar dirijor este SUFLETUL călător pe drumul destinului.
Multe dintre nuvelele volumului sunt autobiografice, scriitoarea permițând cititorului să pătrundă cele mai adânci cotloane ale amintirilor domniei sale, să trăiască alături, retrăind în poveste durerile unei copilării chinuite și învingătoare, amintirile frumoase din tinerețe care sunt temelia sufletului, să cunoască momente trăite ce pun în prim plan principii de viață, unele ignorate chiar de contemporani sau, poate, considerate aparținând unei lumi de mult apuse; căci, așa cum spune scriitoarea în nuvela De râsul lumii, „nimănui nu-i mai pasă de gura lumii... nimeni nu mai pune accent pe omenie, pe sentimentul de rușine, valorile morale sunt uitate..." Celelalte nuvele sunt ficțiune cu rădăcini în lumea reală, sunt frânturi de destin în care oameni obișnuiți simt spaimă, durere, rușine, umilință care învăluie ființa, au nevoi, pierd ființe dragi. Sunt strigăte de regăsire a unei lumi a sufletului, veșnică, pe care modernitatea a anihilat-o. Dar toate au trăsături comune, aspecte care se regăsesc în întreaga creație a scriitoarei: dorința crâncenă, înnebunitoare de a trăi, dorința de a învinge durerea și nevoia, iubirea de viață, de valori, de adevăr, dragostea de neam și mândria apartenenței la acesta, credința nestrămutată în binele ce vine cu ziua de mâine, credința și dragostea în și pentru Dumnezeu.
întâlnim în acest volum o multitudine de caractere, cu un registru larg de încadrare, cele mai multe supuse unor încercări ale vieții unde suferința călește spirite și formează caractere, ajută ființa să-și găsească la final calea și să iasă biruitoare. Regăsim și aici laitmotivul discuției cu îngerul păzitor, marca tuturor operelor care creează continuitatea și specificitatea organizării discursului. Și, ca încununare a tehnicii de construcție, toate secvențele de viață ard sub rugăciunea sufletului pe care personajele și scriitoarea o închină cu decență prin puterea gândului, cu onoare și un desăvârșit simț al măsurii și al smereniei către Dumnezeu cel atotputernic.
Volumul este o portiță lăsată de scriitoare către minunatu-i suflet creator care, refuzând calea alături de copilul cu globul de aur, a ales să rămână printre noi pentru a ne îmbogăți spiritul cu povestea unor oameni care prin suferință înving, iar principialitatea, dragostea de viață, de familie și de Dumnezeu le e destin.

Felicia GHERGHINA, critic literar, Slatina