Ideea de a strânge într-un volum scrisorile şi mesajele primite de Teofil Răchiţeanu, iniţial doar de la Geo Bogza, datează de peste cincisprezece ani, după cum se poate vedea din propria mea corespondenţă cu poetul din Munţii Apuseni. Iniţial, posesorul lor mi-a spus că nu le poate publica, pe cele de la Geo Bogza, atâta timp cât scriitorul este în viaţă (autorul Cărţii Oltului a murit în 1993), dorinţă pe care i-am înţeles-o şi respectat-o. S-a întâmplat însă ca una dintre scrisorile primite de la Bogza, păstrate de Teofil cu o mare devoţiune, să se deterioreze sau să se piardă, ceea ce a fost pentru domnia sa un semnal că acestea trebuie urgent tipărite şi salvate astfel de la distrugere, pierdere sau deteriorare.
Ca istoric literar, ştiu foarte bine ce importanţă documentară poate avea orice manuscris provenind de la un mare scriitor, atunci când biograful sau exegetul îi editează opera, îi reconstituie viaţa sau climatul epocii în care a trăit.
Revenind la scrisorile de faţă, trebuie spus că acestea au o întreită valoare documentară.
E vorba, în primul rând, de valoarea literară propriu-zisă. Epistolele de la autorii foarte cunoscuţi sunt scrise în stilul operei acestora.
Într-un veac care se vrea mai ales al ştiinţei şi al tehnicii, volumul de faţă poate avea şi un sens polemic, fiind o pledoarie pentru salvarea acestei specii literare, care a dat culturii române şi universale atâtea capodopere, de-ar fi să amintesc, din spaţiul cultural românesc, doar faimoasele „scrisori” ale lui Ion Ghica şi Duiliu Zamfirescu, romanul epistolar Ion Negoiţescu-Radu Stanca etc. Scrisorile, ca şi jurnalele, constituie o mărturie a nevoii noastre de comunicare, o modalitate prin care ne alungăm spaima de singurătate.
În acelaşi timp, această carte întregeşte profilul unui poet autentic şi contribuie la mai buna înţelegere şi receptare a creaţiei sale, adeverind o vorbă a lui G. Călinescu: „Să ne apropiem… prin scrisori!”

Ilie RAD