Mulţi fii ai satului natal ajung să progreseze în domenii de mare importanţă pe scara profesională şi în viaţa socială, însă din lipsă de generozitate rar apelează la exteriorizarea nostalgiei locului în care au văzut lumina zilei, al copilăriei şi de unde şi-au luat zborul spre necunoscut.
Autorul prezentei referinţe, Lăzăruc Rusu a Diacului, face excepţie pentru că în cei peste nouăzeci de ani a păstrat neştearsă memoria locului, a obiceiurilor, a preocupărilor şi întâmplărilor sătenilor.
Prin originalitatea lirică şi-a exprimat gândurile şi sentimentele despre creaţiile populare locale, obiceiuri la sărbătorile religioase, muzică, prin densităţi emoţionale de comunicare, aşezându-se în acest univers intim local şi reiterând pecetea unui unghi de vedere greu de stabilit în timp.
Reveriile autorului sunt extrase din conştiinţa scurgerii inexorabile a timpului care ne poartă pe fiecare dintre noi spre spaţiul iluzoriu în care ne plasăm perenitatea sentimentelor ce ni le dorim a fi mereu „doar prezent”, aşa cum a afirmat literatul Mihai Coleşiu.
Lăzăruc Rusu descrie obiceiuri rimate în colindele şi muzica locale, aducând în faţa cititorilor model de urmat, cel al dragostei fără margini pentru locul naşterii şi pentru toată comunitatea religioasă din ţară.
Cinste şi calde aprecieri lui!

prof. univ. dr. ec. Aurel Loşonţi