Sâmbra oilor

Romanul Sâmbra oilor surprinde atmos-fera de după al Doilea Război Mondial, mai exact cea a anului 1953, în același sat, Prisaca, identificat ușor ca fiind Bixadul. Poveștile personajelor se împletesc aproape organic cu evenimentele acelor ani de instaurare a regimului comunist în România, felul în care personajele se raportează la noile realități sociale, nu o dată astringente și contradictorii.
Dar peste tabloul temporal avem aici unul mult mai complex, al unei lumi cu mora-vurile și obiceiurile sale, autorul dovedindu-se un fin și avizat cunoscător al acestora, dar și al dialectului oșenesc, surprins în toată savoarea sa unică.
Povestea nu este una lineară, predictibilă, cu vreun happy end așteptat de cititorii de duzină. Dramele interioare ale personajelor sunt decriptate într-o cheie majoră, iar complexitatea situațiilor tensionate dau vigoare și substanță narațiunii. Personajele sunt conturate cu un condei ascuțit, dar riguros, iar explorarea lumii interioare este făcută cu infinit interes și seducătoare sagacitate. Vocea auctorială răzbate prea puțin, romancierul fiind preocupat cu acribie de transmiterea unei forțe interioare, unde elementele naturii se îmbină într-un mod bizar, și cu toate acestea armonios, cu pulsiunile personajelor, conștiente de efemeritatea lor, în contrapu-nere cu măreția imuabilă a lumii înconjurătoare.
Firul epic nu este nici pe departe unul lin, răsturnările de situație, inversarea polilor, precum și paradoxurile psihologice dau o consistență specială acestei cărți, care încearcă să ne introducă într-o lume oarecum exotică, etanșă, care acceptă noul cu naturalețe, dar ca pe un adjuvant oarecare, ce nu poate altera în vreun fel spațiul identitar al lumii oșenești.
Finalul cărții este unul deschis, iar parabola Soarelui Pământului, laitmotivul simbolic al cărții, pare a fi una optimistă și fatalistă, în același timp, lăsându-l pe cititor, în cea mai modernistă manieră, să-și imagineze cum vrea el sfârșitul poveștii.

Robert LASZLO