Agitaţia, instabilitatea, inconsecvenţa vieţii de familie de zi cu zi sunt tot mai mari la nivelul tuturor segmentelor societăţii contemporane. Sunt vremuri în care familiile sunt asaltate de probleme financiare, în care ambii părinţi lucrează, sunt plecaţi în străinătate lăsând minorul în grija rudelor, sau nu lucrează nici unul. Nu se poate trece cu vederea faptul că familiile cu un singur părinte sunt din ce în ce mai multe, astfel încât copiii sunt tot mai des lăsaţi de capul lor, sau în grija televizorului şi a telefonului, care nu au un rol educativ... Toate acestea duc la erodarea educaţiei copiilor şi a rolului de părinte în societatea contemporană.
Este nevoie de ordine şi perseverenţă în modul lor de viaţă, deoarece copiii au nevoie de autoritate, dar şi de dragoste, îmbinate echilibrat.
Copiii au nevoie de apreciere pozitivă – ei nu pot trăi fără dragoste şi grijă părintească.
Un aspect foarte important este învăţarea din timp a valorilor. Dacă vrem să avem copii pregătiţi pentru viaţă, trebuie să aşezăm responsabilitatea pe umerii lor. Cele mai preţioase cadouri pe care le putem oferi copiilor sunt rădăcinile responsabilităţii şi aripile independenţei.
Prezentul ghid este o mână de ajutor dată părinţilor, cadrelor didactice care implementează proiecte şi programe de tip „Şcoala părinţilor”, sau „Educaţia părinţilor”, precum şi studenţilor care îşi doresc o carieră didactică.

Conf. univ. dr. ing. Liliana LAZĂR
Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu”
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia, în mediul extraşcolar sau extrafamilial pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei.
Relaţia şcoală - familie - comunitate a fost determinată în ultimile decenii de o serie de condiţii care au evidenţiat mizele şcolarităţii.
Colaborarea şcolii cu familia trebuie să se axeze în mod firesc pe calitatea educaţiei: obiective superioare, căi şi mijloace superioare de educare şi comunicare. În situaţia dificultăţilor de inserţie a tinerilor pe piaţa muncii, în special a celor proveniţi din medii defavorizate economic şi cultural, şcoala pare a fi instrumentul de asigurare al securităţii profesionale.
În ciuda faptului că diplomele de absolvire a liceului nu reprezintă o condiţie suficientă pentru asigurarea succesului în viaţă, reuşita şcolară apare ca indispensabilă alocării statutelor sociale. În virtutea acestor mize, instituţia şcolară devine parte componentă a vieţii de familie şi a vieţii comunitare.
Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătăţirea învăţării acasă, precum şi în şcoală, dacă vrem copii care să devină persoane instruite. În societatea modernă, familiile se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei din partea copiilor lor, precum şi cu poveri economice, care forţează tot mai mulţi părinţi să lucreze mult şi limitează serios timpul pe care aceştia îl petrec cu copiii lor. Solicitărilor respective li se adaugă şi lipsa comunicării între şcoli şi familii, dar şi faptul că adesea practicile şcolare eşuează în faţa nevoilor multor familii.
În acelaşi timp, există semne conform cărora legăturile dintre cele două instituţii pot şi trebuie să devină mai puternice. Părinţii se întorc către şcoală pentru a fi informaţi. Familiile trimit copiii la şcoală, acolo unde speră ca ei să-şi dobândească instrumentele necesare pentru a reuşi în viaţă. Şcolile preiau copiii şi-i trimit înapoi în familiile lor, acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care aceştia au nevoie pentru a creşte şi a învăţa.