Brîndușa Novac știe să spună povești. Povești cu tâlc pentru toate vârstele, din care ai întotdeauna ceva de învățat. Despre valorile autentice, despre morală, despre discernământ, despre bine și despre rău.
De două ori pe an Brîndușa Novac inventa povești pe care le îmbrăca în straie strălucitoare, îmbinând ca nimeni alta toate formele artistice: acrobație, dresuri de animale, dans, muzică, actorie. Povești... atât de firești în toate timpurile și epocile, dar atât de sărace și fără sens în ziua de azi. Oamenii de azi nu mai știu să spună povești. Părinții, în goana lor nebună după bunăstare sau doar pentru supraviețuire, nu mai au timp de povești. Bunicii care își adormeau nepoții cu „A fost odată ca niciodată” s-au stins sau își trăiesc ultimele clipe pe acest pământ, lăsând în loc noile generații deja tehnologizate peste măsură.
Poveștile își au rostul lor în dezvoltarea sănătoasă și normală a copiilor, le dezvoltă imaginația și vocabularul, îi învață de mici să discearnă între bine și rău, între moral și imoral, îi ajută să își aleagă modele demne de urmat în viitoarea lor viață de adult. Dar societatea modernă, în corectitudinea ei exagerată și ilogică, nu mai vrea astfel de povești, căci totul este permis și nimic nu mai este imoral.
„Regatul cascadelor” este o poveste din care copiii, viitori adulți, sunt învățați să nu se lase guvernați de frică, un sentiment care a paralizat întreaga societate din ultimii ani. Frica, care este adusă și indusă de cei care sunt în slujba întunericului și care nu își găsește locul în sufletele și în mințile celor care cred în bunătate, iubire, prietenie, curaj.
As putea spune că Brîndușa Novac merge împotriva curentului, dar ce bine e că este așa! Și mă bucur pentru decizia ei de a așterne pe hârtie poveștile ei, începând cu „Regatul cascadelor”, pentru că, așa, aceste povești vor putea avea o viață mai lungă decât orice spectacol, oricât de vizionat ar fi. Și vor putea fi de ajutor noilor generații de copii, atât de vitregiți de adevărata normalitate.

Manuela Hărăbor