Întreagă această a 20-a carte a doamnei Veronica Oșorheian, și mai ales aceasta, ar putea fi citită ca o pledoarie convingătoare pentru ce înseamnă să intri în viață cu viguroase rădăcini în cultura tradițională, să fii al unui anume loc și al unui anume neam, dar și să abordezi viața și noile ei orizonturi cu ochii, dar mai ales cu mintea și inima deschise, implicând în această abordare o dimensiune „artistică” (foarte vizibilă în povestirea Un „ghiocel de fată” și o prietenie adevărată, dar prezentă nu doar acolo), o dimensiune de empatie și sensibilitate, o nevoie de „reprezentare” (în ter-meni eminescieni, cu rădăcini în Schopenhauer și în spiri-tualitatea vedico-hindusă). „Reprezentare” prea puțin pre-țuită azi (covârșită fiind de „voință”), dar care – singură – e calea regală spre înțelegere, armonie și viață împlinită.

VASILE V. FILIP