Drumul sufletului însoțește vremelnic pe cel al trupului, din timpul de acum în cel ce se va arăta, când și trupul va fi ridicat la cea de-a două viață, reunit cu sufletul nemuritor, de pe pământ la cer, din cele de acum la cele de acolo, din pustia păcatelor întru Împărăția lui Dumnezeu, întru Adevărul Hristos Domnul, cu veridicitate, filantropie și autenticitate, fie de la propriul sine spre întregul creatural și viceversa, adevărată cunoaștere de sine, adevăratul propriu al omului, raportat la macro- și micro-univers, fie libertate interioară și expresie exterioară deopotrivă, acțiune implicată și reacție pe măsură, mișcare mărturisitoare și nemișcare doritoare în mod continuu de liniștire, rană acoperită de iubire și jertfă recuperată numai prin înviere din Învierea Lui, asumare a schimbării și înnoirii prin post și rugăciune, tăcere și mărturisire la vreme, contemplare a existenței întru Hristos Domnul și, mai cu seamă, a întâlnirii permanente cu El, dincolo de orice putere de înțelegere.
Adevărata provocare existențială se descoperă tainic și faptic, în momentul în care persoana umană începe să se cunoască pe sine, în Duh și în Adevăr, dinspre interior spre exterior și din afară spre înăuntru, sine liber creat și conștiință de sine eliberată de Adevăr, călătorie spirituală și legendă personală, coborâre în propriul abis și urcare dincolo de orice contradicție, ieșire din iraționalul păcatului și intrare în firea virtuților, părăsire a egoismului și a feluritelor rătăciri și îmbrățișare a celor firești, confesare a gândurilor, cuvintelor și faptelor, conștientizare a propriilor neputințe și viețuire adâncă, verticalitate în sinceritate, urmare fidelă și modelatoare în arealul virtuților, dar mai cu seamă ieșirea din abisul de neînțeles al căderilor omenești, spre bucuria comuniunii cu cele cerești, dar și privilegiu ceresc, de revelare a iconomiei Sale, de dragul făpturii Sale, perspectivă integratoare a omenescului cu deschidere nesfârșită spre sfințire și îndumnezeire.
Zbaterea umană spre unirea cu Absolutul revelat, nu poate fi decât euharistică și smerită, dar primit cu mulțumire lăuntrică și recunoștință pentru întreaga pronie, început și temei al lucrării de mântuire continuă în timpul dăruit, statut privilegiat de dar și dăruit, de Cel ce S-a dăruit pe Sine Însuși spre mântuira tuturor, apartenență și participare la lucrare, spre sine și spre comunitate, în înțelesul și contextul unei reciproce și atât de necesare apropieri de Adevărul Creator, aducere la viața de aici și mai apoi ducere la viața de acolo, dincolo de încercări și cercetări ce stau la poarta conștiinței, puse spre certare și îndreptare permanentă prin neostoita pocăință.

Părintele Ioan Emilian RAZA