Iată că, după un interval scurt de timp de la apariţia cărţii Viaţa unui om neobişnuit, care s-a bucurat de un binemeritat succes, Prof. univ. dr. Dorin Dumitru Borzea recidivează şi ne oferă Reflecţiile unui septuagenar.
A considerat că este necesar de a ne prezenta completări sugestive şi un set de reflecţii care pun în evidenţă sentimentul unei experienţe îndelungate de viaţă şi activitate academică. Cu o francheţe şi o sinceritate tipică îşi deschide sufletul, oferindu-ne în mod direct o consistentă hrană spirituală.
Înţelepciunea este o parte integrantă a virtuţii şi contrariul nechibzuinţei. Viaţa poate fi o feerie dacă lucrurile frumoase nu sunt amalgamate cu cele urâte.
În mod discret ne sugerează virtuţile progresului cultural având la bază raţiunea şi educaţia, la baza cărora stă şi cuvântul tipărit. Este evident că este adeptul unei dihotomii unitare, care oferă şi posibilitatea de evaluare a inteligenţei umane. Prin cuvântul tipărit s-a instituit delimitarea dintre dreptate şi nedreptate, bine şi rău. Fără această delimitare nu ar fi posibile coabitarea socială şi aspiraţia către progres.
Şcoala medicală clujeană poate fi mândră că a format o asemenea personalitate în benefica-i tradiţie.
Aceste Reflecţii îşi vor adeveri menirea, dacă în timp, discipolii săi îi vor atinge sau chiar depăşi realizările şi performanţele.