Când lucrarea poetului se identifică în totalitate cu această aspiraţie (având ca substrat impulsul cathartic, dar şi temeiul creştin al expierii), confesiunea neţărmurită (fără bariere inhibitorii, adică), spovedania absolută ce rezultă se propune ca un discurs cu implicaţii existenţiale, în care miza estetică aproape a dispărut. În aceste condiţii, fiecare segment al scriiturii îşi revendică factura ultimativă, iar operaţia de decelare şi ierarhizare a „mesajelor” e îngreunată de pretenţia fiecărui rând de a-şi proclama supremaţia.
Reflecţiile de mai sus ne-au fost sugerate de parcurgerea antologiei de autor aparţinând Mariei Jorj, culegere ce însumează texte considerate reprezentative pentru un parcurs liric de peste trei decenii, aşadar, în măsură să certifice configurarea unui destin poetic.

Dan DAMASCHIN