La unu noiembrie tinerii urmau să vină să demareze lucrările, după ce-şi stingeau obligaţiile faţă de vechiul beneficiar.
Acum medita la decizia lui de-a pleca fără întoarcere. A făcut-o şi nu-i era uşor. Relaţia lui cu Lone nu mai funcţiona. S-a gripat. Lucrurile au degenerat, Ten devenise incomod, frustrat şi trist. Marginalizat. Nu era zi să nu-i facă reproşuri. Totul a mers prea departe. După ani şi luni de persuadări incisive finalul fusese previzibil. Urma separarea definitivă, sau poate…, ce mai conta?
Simţea frigul de octombrie, temperatura scăzută. În ultima decadă a lunii timpul capricios, dacă nu plouă, se aşterne bruma, poleiul, chiar ninge uneori şi surprizele se derulează. Afară s-a înserat. Ieşind din casă l-a salutat cineva, dar n-a realizat cine. Oricum, dacă-l aborda individul, probabil o cunoştinţă, inventa o explicaţie plauzibilă pentru bagajul voluminos. Când şi-a pus geamantanele în portbagaj, l-a cuprins tristeţea. S-a urcat la volan şi a rotit cheia-n contact. Motorul a pornit, în timp ce ochii-i explorau cerul prin parbrizul fumuriu. Nu vedea stelele. Nebulozitate compactă îi bara vizualul. Luminile oraşului se difuzau în valuri confuze, irizând fundalul opac faţă de matinalul zilei, când pelicula neagră, sub mirajul răsăritului, îşi pierde substanţa. Deasupra, umbra norilor ermetiza totul. O nebulozitate abisală ca viaţa lui pierdută-n neant. Nu avea cum să fie binedispus. Nici nu putea. Un sentiment de pierdere îi domina fiinţa. Unde să se ducă?