Se poate desprinde de la prima privire imensa dragoste pe care autoarea o manifestă pentru satul în care trăiește, căruia dorește să-i perpetueze matricea existențială dincolo de fruntariile lumii prezente. Pentru a menține caracterul specific al satului, ea se refugiază nu atât în trecut, ci în satul actual, cu oamenii săi contemporani, reînviind specificul unor momente din viața comunității, așa cum se prezintă el la ora de față. În plus, ea încearcă să ofere scenelor și un caracter specific local, reproducând limbajul viu și expresiv al țăranilor moștenitori ai limbii țărănești dintr-o enclavă geografică păstrătoare de miresme vechi, o proză cu iz dialectal, puțin uzitată astăzi, dar care ar putea interesa și pe dialectolog și pe folclorist, ca bază a unei realități consfințite. Autoarea nu caută neapărat o modalitate de a coborî în arhaic și autohtonism, ci mai degrabă a modului în care s-a făcut fuziunea dintre vechi și nou, apelând la un dialog simplu și sprințar cu interlocutori din ziua de azi, așa cum trăiesc și concep ei lumea, adâncind linia conflictuală a narațiunii, prin crearea unei literarități specifice, e drept, mai rar întâlnită, dar care conservă inefabilul autentic al spunerii. Subiectele tratate dispun de o coerență epică relevabilă.
Sâmburele moral funcționează peste tot, deoarece lumea satului își are încă legi străvechi, bazate pe respect reciproc, întrajutorare, demnitate, spirit civic, facere de bine. Expunerea întâmplărilor e făcută cu nerv, pe bază de dialog, prin apelul la expresivitatea populară, situațiile conflictuale redau întocmai unele scene trăite sau născute din observația imediată. Majoritatea personajelor sunt făcute să acrediteze ideile dominante ale unei obști țărănești, bazate pe legi de bună conviețuire statornicite, în care binele, adevărul, respectul față de celălalt funcționează instantaneu, unii protagoniști dovedind dragoste și atașament pentru locurile în care trăiesc, pentru natura cu care sunt înfrăți (Răsplata, Păcatul, Roata vieții, Florile și roadele, Globulețele, Rătăceam într-o grădină). Există câteva care ne poartă în lumea basmelor, pe urmele unei fantezii care se folosește de elemente fantastice, și care deschid căile spre spiritul imaginativ al omului obișnuit, tentat să ofere trăirilor explicitări neobișnuite, care se datorează intervenției divine sau forțelor supranaturale.
Fără a depăși linia mediană a unei imaginații productive (și reproductive), prozele Nadiei Urian Linul izvorăsc dintr-o mare dragoste față de oameni, din înțelegerea simplă și naturală a faptelor de viață observate, pe care le trece prin filtrul unei nemărginite sete de viață, a unei înțelepciuni populare neaoșe, a unui optimism robust și a unui mare și definitiv atașament față de viața de la țară, singura în stare să-i livreze deplina comuniune cu mediul în care există și scrie. Stilul lor simplu și atractiv merge la inimă!

Prof. univ. dr. Mircea Popa