“Poza prinsese viaţă, căci ea se găsea lângă el, îmbrăcată în alb ca în ziua nunţii lor, cu o coroniţă de prinţesă pe cap, strălucitoare ca un înger. Imediat ce simţi atingerea ei, se trezi în mijlocul unei săli, decorată cu cristale de jur împrejur, perdele roşii ce acopereau ferestrele mari, candelabrul din mijlocul sălii presărat cu luminiţe de diferite culori ce se învârteau în ritmul muzicii, iar pe margini se găseau lumânările ce le luminau dansul. Erau singuri în acea încăpere imensă. În faţa lui se desluşi un ecran gigantic, prin care se derulau, una după alta, amintirile petrecute alături de frumoasa lui soţie. Întâmplarea cum o cunoscuse îi fură un surâs. Un murmur se auzi în momentul când văzu plimbările din parc, primul lor sărut sau prima îmbrăţişare. Lacrimile i se scurgeau pe obraz când auzi vioara ce le cântase la nuntă şi ea era acolo, în toată splendoarea ei. Simţi o strânsoare a mâinii, urmată de o căldură
ce îi invadă trupul. Privi spre cer, luna era la fel de zâmbitoare ca în noaptea când ea i se dăruise total lui, nu mai erau două persoane, ci o singură inimă, un întreg. Filmul se oprise cu imaginea Ambrei, care tocmai venise pe lume.
- Ea este comoara noastră.
- Dar...
- Eu voi trăi prin ea, dacă tu vei fi fericit, atunci voi fi şi eu fericită. Este timpul să mergi mai departe...”