Numit de Nicolae Steinhardt drept ”Sfântul Închisorilor”, Valeriu Gafencu este considerat azi de mireni și preoți un adevărat sfânt popular, e adevărat, încă necanonizat oficial, dar intrat definitiv în memoria religioasă și în rugăciunea poporului. Valeriu Gafencu gândea şi vorbea cu inima deschisă. Rugăciunea lui ardea păcatul. Prezenţa lui Valeriu Gafencu era rugăciune vie. Aşa şi-l amintesc toţi contemporanii. Rugăciunea inimii era singura respiraţie din duh a lui Valeriu Gafencu în gulagul comunist.
După iluminarea dumnezeiască din primăvara lui 1943, din celularul Aiudului, viaţa lui Valeriu Gafencu a devenit asemenea unei rugăciuni. A ars până la moarte, iar lumina transparentă a trupului şi gândului său trecut prin focul inimii a iradiat toată făptura înconjurătoare, sfinţind tot ce atingea. Tânărul basarabean mort în închisoare la Târgu Ocna este un exemplu de martir pentru poporul credincios. Biserica trebuie să se reîntoarcă la noțiunea inițială de basilica, adică de comunitate a clerului și mirenilor, pentru recâștigarea încrederii în mesajul creștin pentru societatea românească.
Învățămintele lui Valeriu Gafencu sunt actuale și pot reface legătura dintre popor și cler într-un model de jertfă mucenicească împotriva secularizării. Reîntoarcerea la învățămintele de pateric ale mucenicilor din închisorile comuniste este liantul și singurul, astăzi, care reface încrederea dintre ierarhie și enoriași în comuniunea cu unica și soborniceasca biserică în timpurile provocatoare ale modernității desacralizate. Românii au nevoie de o sacralizare a societății prin modelul jertfelnic al sfinților din închisorile comuniste.
În ultimii ani, apar tot mai multe monografii, studii, articole și creații artistice despre Valeriu Gafencu, fapt ce contribuie la creionarea icoanei Sfântului Închisorilor, nu numai în biserici și acatiste, ci și în opere literare de substanță din cultura noastră.

Ionuț ȚENE