Cerul se acoperise de întuneric încetul cu încetul. O imensă pată cenușie, uitată acolo de ziua obosită ce se stingea, aducea noaptea geroasă să se înfășoare printre copacii înșiruiți ca la paradă, pe marginea drumului.
Învățătorul Teofil Buga nu se hotărî dacă să-i spună sau nu lui Buzilă planul său și să și-l facă părtaș. Nu prea îl știa bine și nici cât de scăldat în ape tulburi fusese înainte. Ar fi putut să fie chiar omul maiorului, pentru că în afară de crâșmar, nimeni din sat nu avea căderea să se mai bucure de încrederea comandantului german, de ocupație.
Până să ajungă la crâșmar, învățătorul se destăinuise unui bun prieten, lui Nacu Ignat. Acesta trebuia să pregătească în taină oamenii de încredere, care să acționeze în cazul când s-ar cuveni. Îl sfătui să nu afle Buzilă toată tevatura.