Ploaia rece biciuia cu aceeaşi supărare şi ţărmul, înţesat de dughene, buticuri, cârciumi, şi marea nisipoasă – de fapt agitatul Canal al Mânecii – La Manche – plin de ambarcaţiuni mai mici sau mai
mari care îşi căutau disperate salvarea în golful protejat de valurile ameninţătoare.
Pescarii înjurau de mama focului vântul care le alunga peştii, căpitanii vaselor de croazieră blestemau toţi zeii care se uniseră împotriva Normandiei, turiştii dispăruseră ca iepurii din faţa vânătorului.
Prăpăd! Puţinii trecători siliţi să renunţe la un adăpost călduţ se ascundeau sub umbrele uriaşe care,
dacă nu le scăpau hainele de o îmbibare rapidă, le salvau măcar obrajii de o plezneală zdravănă. Curând frigul transformă ploaia în lapoviţă şi caldarâmul deveni alunecos. Sub corturile de ieniceri puturoşi, prin care apa se strecura nestingherită, cutiile din lemn de nuc afumat îşi trosneau balamalele neunse din timpuri imemorabile cu icnete prelungi, care aminteau de vaietele mateloţilor răpuşi de pumnale vrăjmaşe.