Prietenii copiilor. Carte de povești

A fost odată un cireş care crescuse în faţa unei căsuţe mici, în care trăiau doi bunici, bătrâni ca vremea. Şi acel cireş stătea trist în faţa casei şi privea pe geam înăuntru, la focul care ardea în sobă, la cei doi bunici care povesteau nepoţilor întâmplări din copilăria lor, care era atât de departe... Stătea trist şi dezgolit în faţa casei şi aştepta cu nerăbdare sosirea celui mai frumos anotimp, primăvara. Era nerăbdător, deoarece un glas din interiorul lui îi şoptise că în primăvara aceea va înflori pentru prima oară.
...Numai că, în acel an, primăvara parcă a uitat că e timpul să sosească, cu alaiul ei de flori multicolore. Sau, poate era de vină iarna, care nu voia să renunţe atât de uşor la pământul pe care l-a cucerit cu ajutorul surorii ei îndrăgite, toamna.
Nu ştiu cine era de vină, dar ştiu că micul meu prieten, cireşul, dorea atât de mult să în-florească, încât cea mai mică rază de soare îi umplea inima de o speranţă nemărginită, care urca prin tulpină în chip de sevă şi se răspândea apoi în crenguţele lui fragile, care tremurau de plăcere. El ştia că seva aceasta i-a şoptit că va înflori, şi tot ea îl va ajuta să înflorească...