De când există, societatea umană şi‐a declarat printre idealuri dorința de propăşire prin adevăr, prin respectul persoanei şi al muncii, prin respectul calităților şi eforturilor personale.

Indiferent de ideologie, de sistemul social sau religios, istoria omenirii nu cunoaşte să fi existat vreodată un stat care să fi instituit societatea hoților, a minciunii şi neadevărului, a disprețului față de valorile muncii şi puterii de creație a omului.

Peste declarații, statele lumii au acționat mereu, în mod mai mult sau mai puțin sistematic, ca abaterile de la aceste principia esențiale să fie identificate şi apoi sancționate cu severitate.

Societatea, prin justiția pământeană, a recunoscut că peste toate faptele bune ale unui om ajuns în culmea gloriei, atentatul la dobândirea nemeritată a recunoaşterii este prea grav pentru a fi tolerat şi a deveni un exemplu „că se poate şi aşa” adică prin încălcarea idealurilor care sunt puse la baza eticii.