Povești hazlii de ne-adormit copii

Într-o zi însorită, PUF, minunatul meu canar, s-a decis să iasă din colivie! Se strecură prin ușița cutiei cu mâncare, își făcu încălzirea pentru zbor sus, pe colivie, și... țuști! A ieșit din casă, pe fereastră!
Afară era cât pe ce să leșine, căci are fobie de un loc mult-prea-mare, obișnuit să stea – în siguranță – în colivie! Așa că se îndreptă spre cea mai apropiată destinație unde să-și tragă sufletul: cablul de televiziune dintre stâlpii din fața porții. Acolo erau așezate – ca niște note muzicale pe portativ – rândunelele. Și trăncăneau t-o-o-o-t felul de povești (de neînțeles pentru el). Ca pe stinghia din colivia sa, PUF țopăi de 2-3 ori și se apropie puțin de ele, ciripind prietenos:
- Ce t-o-o-o-t trăncăniți aici?
Despre ce t-o-o-o-t vorbiți?
Toate se opriră din vorbă și se întoarseră spre PUF:
- Dar tuuu... cine ești?
Și de ce ești așa?
Te-a scăpat cineva în vopsea?
Hi-Hi! Ha-Ha!
- Eu sunt PUF! Sunt un cănărel!
Și sunt așa... de felul meu!
Portocaliul e culoarea mea
Și sunt tarrre mândru de ea!
Dar voi? Poate ați căzut în cutia
Cu vopsea neagră, mai degrabă!