Povești cu interpretări psihanalitice și psihodinamice
- Editie: 1
- ISBN: 978-973-8099-93-7
- Anul apariţiei: 2014
- Format: A5
- Nr. pagini: 100
Ai întrebări? Contactează-ne!
Poveştile pe care le cuprinde încearcă să aducă în prim-plan, una câte una, câteva din stările sufleteşti prin care poate trece un copil în anumite împrejurări, de exemplu când este părăsit de persoanele dragi, când în loc să înveţe preferă să se distreze, când apare un frate sau o soră pe care este gelos, când se profită de lipsa lui de experienţă, când este tentat să fure ceva ce nu-i aparţine şi aşa mai departe. Aceste naraţiuni le-am putea asemăna, dacă ar fi să facem o comparaţie, cu felul în care o femeie harnică, atunci când întinde pe o frânghie hainele spălate, îi face pe trecători curioşi să afle în mod indirect cine sunt şi cu ce se ocupă cei ce locuiesc în casa respectivă, după felul şi categoriile hainelor întinse la uscat.
Folosindu-se uneori de personaje animale, fiecare poveste se termină în aşa fel încât cel ce o ascultă poate să tragă cea mai potrivită şi mai educativă concluzie. Totuşi, pentru cei care nu se pricep să facă acest lucru, sau pentru cei care sunt mai puţin avizaţi, autoarea aduce la sfârşitul poveştilor câte un scurt comentariu pe care îl numeşte “psihodinamic”. Deşi termenul, conform părinţilor psihanalizei, este îndeajuns de pretenţios, a iscat controverse şi a făcut să curgă multă cerneală până acum, autoarea reuşeşte să nu-l înfricoşeze chiar deloc pe cititor. În loc să-l încurce cu sensuri complicate, greoaie, îi oferă aceste comentarii simple. Repovesteşte întâmplarea într-un mod schematic, prin care ajută la desluşirea unor simboluri, simplificând pe loc lucrurile, pe înţelesul tuturor...
Un alt lucru pozitiv pe care-l putem spune despre carte este că ea dă un exemplu pentru ceea ce se numeşte în prezent “atelier de scriere creativă”. Dă un model. Bunicii, părinţii, sau cei care se ocupă de educaţie, de prevenţie comportamentală, vor înţelege că pot, că trebuie, că au datoria să născocească asemenea poveşti, potrivindu-le cazurilor pe care le îngrijesc. Că acest lucru util nu este tocmai greu de făcut, că trebuie să se exerseze şi nu să se lase măcinaţi sau blocaţi de emoţii scriitoriceşti. Desigur, prima condiţie şi cea mai importantă este să intuiască sau să cunoască foarte bine situaţia emoţională a copilului.
Acestea fiind spuse, vă invităm să continuaţi cu lectura poveştilor, pentru că presupunem că şi această carte, ca toate celelalte, îşi va găsi cititorii potriviţi.
Sempronia Filipoi,
psiholog