Povestea gustului uitat

Din toată deșertăciunea vieții, Tego extrage esența: laptele mamei. Sinonim cu gustul uitat. Cel care plănuiește titlul acestui volum. Ireversibilul este un ascendent în zodiacul versurilor acestui poet, uitat el însuși printre cuvinte, dintr-o smerenie care îl face mai aproape de îngeri decât de cei tereștri. El tăinuiește cu părinții, de sunt ori nu, are totdeauna acel retro, melancolic. Totdeauna pe fază când e vorba de dor!
Acest poet oscilează, după bătăile inimii, între părinți și natura îngăduitoare, aceea care îi dă impulsul de a trece pe hârtie trăirile personale. Există, însă, și visul urât, acela al singurătății, al bolii, al atitudinilor obscure, dureroase, nepermise. Dar metafora va învinge tăcerea. Tăcerea în care poetul își găsește relaxarea, desprinderea de realitate, plutirea într-un univers al creației.
Poeziile lui Tego au și încărcătură mitică, simbolică, de creștinism. Astfel, aș putea sesiza simbolul peștelui, al bunătăților cerești. Auzim, în posturile creștinești, de această dezlegare la pește.
În jurul său sunt făpturile pe care le iubește, vii sau morți, tuturor li se dedică deopotrivă, cu o blândețe poetică dincolo de real, înrămând în suflet pe fiecare.
Cum aș putea încheia pledoaria pentru dragostea de poezie trezită în acest volum ca o pasăre dis-de-dimineață, decât prin emoția lecturii și asentimentul autorului: voi retrăi emoția. ea nu moare, nu-i așa?
Și chiar aș completa: avem cuvintele/ atât cât să suferim în tăcere/ să ne agățăm cu mâinile de cer înainte de uitare!

Ottilia Ardeleanu,
membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea