Întâlnim în cartea Mariei Trif un lirism meditativ care evidențiază o variată gamă de trăiri adânci, pe fondul unui areal metaforic îndemnând la noi și noi redimensionări ale celor existente. Redobândirea purității poate fi considerată ca având caracter programatic, deziderat ce ar apropia mult doritul echilibru. Motivul ninsorii este consonant cu statura iubirii, aspectată nu de puține ori apolinic. Nuanțe cromatice temperate însoțesc o trecere prin viață totuși supusă problematizărilor. La nivel ideal sunt privilegiate primăvara și lumina. Nu este pierdută din vedere nici revigorarea spiritului național. Poezia împreună cu visul conduc spre teritoriile dezmărginirii. Valorile feminității au primordialitate. Perenitatea sentimentelor va birui mereu în confruntarea cu anumite vicisitudini aruncate peste lume.
Prin versurile ei, Maria Trif celebrează viața, iubirea sub toate formele ei, ceea ce nu înseamnă că, uneori, frământările interioare nu își fac simțită prezența.
Sentimentele ardente predomină, astfel fiind imaginate, în registru oniric, temple sclipitoare. Rimele accentuează fiorul unor sentimente foarte puternice. Sunt preconizate evadări din ciclul tem¬poralității, ce-i aspectat adeseori vătămător. Simbolisticii verdelui-târziu îi corespunde depășirea prin artă a timpului lumesc. Ca un absolut personal, este invocat Norocul meu de verde-nflorit!
Prezentul volum al Mariei Trif exteriorizează până la final un special tip de serenitate pasională, mereu în așteptarea împlinirilor maximale.

OCTAVIAN MIHALCEA